Jocul Age of Empires IV este anunţat oficial, după o aşteptare de un deceniu (Video)

1
1358

Pasionaţii de jocuri de strategie au fost neglijaţi serios în ultimii ani, odată cu ascensiunea gamingului pe mobil şi dominaţia clară a jocurilor casual şi FPS-urilor. Parcă am şi uitat de vremurile când Age of Empires fascina generaţii întregi de copii, adolescenţi şi chiar adulţi. Ei bine surpriza zilei vine de la Gamescom, acolo unde a fost anunţat Age of Empires IV.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Jocul original debuta în 1997 şi combina aspecte din Cilivization al lui Sid Meier cu elemente din luptele lui Warcraft. Ultimul mare release din serie sosea în 2005 şi şansele păreau minime să mai vedem vreun sequel. Microsoft se află în spatele acestei iniţiative şi se pare că vor lansa şi Definitive Editions ale titlurilor clasice din serie.

Microsoft a lăsat dezvoltarea titlului nou pe seama celor de la Relic Entertainment, deţinuţi acum de Sega. Relic are o reputaţie bună, ei dezvoltând jocuri precum Company of Heroes, Dawn of War, dar şi apreciata serie Homeworld. Trailerul de mai jos nu indică mare lucru în afară de epocile pe care le vom străbate în ascensiunea spre glorie.

Jocul este menit pentru PC-uri mai mult decât pentru console şi se axează pe compatibilitate cu Windows 10. O exclusivitate pentru acest OS este Age of Empires: Definitive Edition, care debutează pe 19 octombrie, pentru a aniversa 20 de ani de la apariţia primului joc. Aşteptaţi-vă la compatibilitate cu monitoare 4K, texturi complexe şi epoci istorice mai bine detaliate.