Kingston lansează DataTraveler Duo – un stick versatil acum și cu USB-C la bord

0
1018
Kingston lansează DataTraveler Duo - un stick versatil acum și cu USB-C la bord

Kingston Digital Europe Co LL, producător afiliat Kingston Technology Company Inc., lider pe piața mondială de soluții de memorie și tehnologie, a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă, lansarea stick-ului de memorie DataTravaler Duo.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Dispozitivul DataTravaler Duo este un stick de memorie ce dispune de o interfață dublă, funcționând atât cu porturi standard USB-A, cât și cu porturi USB-C. Acesta ajută la partajarea fișierelor între dispozitive precum laptop-uri, tablete, telefoane sau desktop-uri. De asemenea, poate fi folosit inclusiv ca mediu de stocare extern.

Vine cu tehnologia USB 3.2 de generația I, ce permite utilizatorilor să acceseze și să transfere documente, fotografii, videoclipuri și alte tipuri de fișiere într-un mod facil și rapid. De asemenea, dispune de un capac culisant pentru protecția porturilor.

DT Duo este cel mai nou membru al familiei Duo, care mai include:

  • DataTraveler microDuo 3C (DTDUO3C): Oferă o interfață care funcționează cu ambele standarde USB (Type-A şi Type-C), oferind viteze la citire de până la 100Mb/s. Vine disponibil cu o capacitate de stocare maximă de 128GB, ceea ce oferă suficient spațiu suplimentar de stocare pentru cele mai noi telefoane, tablete, sisteme Windows sau Mac.
  • DataTraveler microDuo 3.0 G2 (DTDUO3G2): Oferă o interfață dublă de tip micro USB și USB Type-A pentru telefoanele și tabletele pe Android care suportă USB OTG (On The Go).

Oscar Escayola Kaloudis, Flash Product Manager Kingston, a declarat:

„DT Duo oferă o mai bună funcționalitate numeroaselor dispozitive cu interfață USB Type C, disponibile pe piaţă.”

„Interfața dublă și carcasa unică cu mecanism de glisare transformă unitatea în una robustă și elegantă, fără un capac ce putea fi uşor de pierdut”, a adăugat acesta.

DataTraveler Duo este disponibil în capacități de 32GB și 64GB, dispune de 5 ani garanție și suport tehnic gratuit.