Cum îți faci un laptop cu ecran pliabil, ne arată Matt Perks, de la canalul Youtube DIY Perks

0
2185

Uneori cele mai trăznite gadgeturi sunt cele din categoria DIY (Do It Yourself). De acolo vin cele mai tari tuning-ui de maşini, computere, dar şi acel domn care a mers până în China să îşi fabrice singur un iPhone din componente. Acum mai nou s-a realizat şi un laptop cu două ecrane şi cu un format care rivalizează cu pliabilele.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Proiectul îi aparţine lui Matt Perks de la canalul Youtube DIY Perks, care şi-a realizat propria maşinărie cu doar câteva sute de dolari. Conceptul e mai simplu decât credeţi: se ia un laptop standard şi i se alipeşte un ecran extern. Inventatorul a făcut rost de un ecran de rezervă pentru laptopuri de pe eBay, un IPS Full HD care se potrivea cu driverul Embedded DisplayPort, permiţând conexiunea la portul HDMI de pe laptop.

Pentru alimentare e folosit un Delivery Board via USB-C, iar pentru alimentare extra avem un battery pack USB-PD. E nevoie de 12V pentru a pune ecranul în funcţiune. Integrarea ecranului în acest setup s-a făcut cu o balama specială, scoasă la imprimantă 3D, iar în spate se află o placă din aluminiu. Au fost adăugate şi margini scoase la imprimantă 3D pentru look mai sexy şi rezultatul final nu arată rău deloc.

Unii dau multe mii de euro pentru acel laptop cu două ecrane care se deschid lateral, iar Matt ne arată că se poate şi fără. Am înţeles că e folosită şi bandă Velcro aici şi că există două versiuni: cea cu baterie şi cea care ia energia via port USB. Rămâne de văzut şi dacă Matt vrea să îşi vândă invenţia sau dacă o să fie copiat de vreun OEM chinez.