
Huawei a anunțat astăzi disponibilitatea pe plan local a laptopurilor MateBook D14 și MateBook D15 (2021). Acestea sosesc cu procesoare Intel Core Gen 10 și Gen 11 și oferă o viteză superioară față de generația anterioară. De asemenea, aduc funcția dedicată Huawei Multi-Screen Collaboration pentru a facilita accesul utilizatorilor la smartphone direct din interfața notebook-urilor. Avem detalii despre configurații și prețuri în rândurile de mai jos.
Huawei MateBook D14 2021
Notebook-ul adoptă un design deja consacrat Huawei, având o carcasă din aluminiu. Acesta cântărește 1.38 kilograme și măsoară 15.9 mm în talie. Panoul măsoară 14 inch în diagonală și are rezoluție Full HD. Este vorba despre un panou calibrat care redă culorile cu o acuratețe de 100% în spectrul Adobe sRGB.
La interior regăsim procesoare Intel Core i5-1135G7 sau Intel Core i7-1165G7, împreună cu 16GB de memorie RAM și 512GB stocare via SSD. Ca grafică, MateBook D14 adoptă soluția integrată Intel XE sau GPU mobil dediat nVIDIA GeForce MX450. După cum spuneam, avem parte de funcția Multi Screen Collaboration prin care putem face mirroring de pe smartphone pentru a transfera fișiere sau a realiza apeluri video pe ambele dispozitive.
Huawei MateBook D14 (2021) va fi disponibil curând la prețul recomandat de 3899 lei.
Huawei MateBook D15 2021
Acest model adoptă un panou Full HD de 15 inch cu protecție anti glare și filtru de lumină albastră, pentru a proteja ochii utilizatorilor. Calibrarea culorilor se realizează în același regim, astfel că redă 100% din spectrul coloristic sRGB. La interior regăsim CPU-uri Intel Core i5 sau i7 Gen 11 și GPU nVidia MX450 sau grafică integrată, asigurată de Intel Iris XE.
Laptopul cântărește 1.56 kilograme, are 16GB de memorie RAM, 512GB stocare via SSD și măsoară 16.9 mm în talie. De asemenea, sosește cu funcțiile speciale Huawei prin care putem face mirroring smartphone-ului printr-o simplă atingere lângă touchpad. Laptopurile Huawei rulează Windows 10, au cititoare de amprente integrate în butonul power, dispun de conectivitate WiFi 6 și au tastaturi iluminate. Apropo, dispun de margini înguste de jur împrejurul ecranului întrucât webcam-ul este integrat sub una din taste.
MateBook D15 (2021) are un preț recomandat de 4199 lei. Noile laptopuri Huawei vor fi disponibile spre achiziționare curând în toate magazinele partenere din România.