Chiar dacă CES 2019 debutează marţea viitoare, marile companii au început deja să facă anunţuri asociate acelui show tech. Printre ele se numără şi LG, care a prezentat noutăţile pe care le va include pe televizoarele sale din 2019.
Ce e drept LG a început anunţurile încă de luna trecută, cu detalii despre un aparat cu capsule pentru produs bere, soundbar-uri, un proiector 4K şi monitoare UltraWide. Acum aflăm că vor exista 6 noi serii de televizoare LG în 2019, toate cu Google Assistant integrat. Pe lângă integrarea acestei soluţii, televizoarele vor sosi cu Amazon Alexa la bord, accesibil printr-un buton Prime Video de pe telecomandă.
La bord se va afla un procesor LG Alpha 9 Gen 2, care va oferi funcţionalitate AI ThinQ. Se pare că sunetul şi calitatea imaginii se vor putea adapta la sursa de conţinut şi la mediul din jurul televizorului. Interfaţa vocală va fi ceva mai conversaţională, iar panoul de control va fi intuitiv, când vine vorba de controlul terminalelor smart home.
Cât despre specificaţii, televizoarele vor sosi cu suport Dolby Vision, Dolby Atmos, HDR, dar şi cu HDMI 2.1. Acesta duce suportul video până la 8K şi 60 FPS, sau 4K la 120 FPS. Există şi suport eARC pentru fişiere de calitate audio peste medie. 4 serii TV noi sunt OLED, W9, E9, C9 şi Z9, iar două sunt LCD-uri, NanoCell SM9X şi SM8X.
Flagshipurile vor fi modelele 8K Z9 de 88 inch şi SM99 de 75 inch. Conţinuturile 8K nu sunt prea răspândite, dar rămâne ideea de upscaling. Vom avea şi telecomanda Magic Remote la pachet, personalizarea comenzilor prin Alexa Routine, recunoaştere vocală şi promisiunea este de a oferi un AI conversaţional în 140 de ţări.