LG lansează noi televizoare NanoCell 8K cu AI şi diagonale mari; Iată ce dotări au

0
1657

LG a lansat noi modele de televizoare NanoCell 8K în ţara sa de baştină, Coreea de Sud. E vorba despre modele precum LG NanoCell 8K AI ThinQ, cunoscut şi ca 65Nano99. Acesta se vinde deja şi are o diagonală de 165 cm. Un alt model cu aceeaşi diagonală, dar cu dotări mai modeste, 65Nano97 se va lansa luna viitoare.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Primul model costă 4400 de euro, iar al doilea 4068 euro. Din fericire există şi o opţiune cashback, care aduce până la 800 de euro înapoi, ceea ce nu e puţin lucru. Brandul NanoCell de LCD TV-uri debuta global în martie, incluzând modele cu diagonală mare, de peste 2 metri chiar, dar acelea erau doar modele 4K. Acum am făcut trecerea la 8K. Televizoarele NanoCell folosesc particule nanometrice pentru a creşte acurateţea culorilor controlând lunginmea de undă a luminii.

Particulele sunt aplicate la nivel de panou, aducând beneficiile sale cât mai aproape de ochii privitorului. Acesta are parte de cele mai pure culori posibile. LG a subliniat că e singurul producător care oferă televizoare 8K atât OLED, cât şi LCD. În plus, e singurul producător cu modulaţie de contrast de 90% pe rezoluţie 8K. Noile modele 8K vin cu upscaling, care duce şi conţinuturile actuale 4K sau FHD până la 8K. La bord găsiţi funcţii speciale sau smart, de la suport Appple AirPlay, la Dolby Vision IQ, Filmmaker Mode şi chiar NVIDIA G-Sync.

De menţionat şi că televizoarele NanoCell au posibilitatea de a veni cu refresh rate de 120 Hz şi folosesc conectivitate HDMI 2.1, ceea ce înseamnă că sunt gata de generaţiile viitoare de console PlayStation şi Xbox.