Airbus a fost printre primele mari companii tech care s-au înhămat la un proiect de automobil aerian, sau dacă vreţi să îl numim aşa, „maşină zburătoare”. E vorba mai degrabă despre un vehicul cu aspect de elicopter, care ar trebui să fie testat până la finalul acestui an.
Respectivul automobil este capabil să decoleze şi aterizeze vertical la punct fix. Airbus pornea proiectul Vahana prin 2016, folosind o filială din Silicon Valley. Scopul acelui proiect este de a dezvolta o flotă de vehicule autonome şi electrice, cu multiple elice şi care să decoleze vertical. Ele vor zbora de la un acoperiş de zgârie nori la altul, în oraşele dens populate şi care se confruntă cu ambuteiaje.
Recent am scris că şi Uber are un proiect de gen, dar cu aportul celor de la NASA. În vara acestui an Airbus îşi prezenta la Paris taxiurile aeriene ale viitorului. Imaginile din acest articol vă prezintă mai mult decât randari şi concepte, avem de-a face cu vehicule gata de decolare. Prototipurile au fost mutate recent din California la o nouă staţie de testare în Pendleton, Oregon, unde vor avea loc demonstraţiile.
Varianta de producţie ar trebui să vină prin 2020. Mă mir că nu a plusat şi Boeing cu ceva la acest capitol, doar ei sunt cei mai mari rivali pentru Airbus. 2020 pare perioada preferată şi pentru proiectul Uber – NASA, atunci fiind programate deja curse aeriene taxi cu pasageri în Los Angeles.