Privind în trecut, la primele automobile Ford sau chiar şi Mercedes vom remarca faptul că sunt mai aproape de căruţă decât de definiţia sadea a unei maşini. Au o mare încărcătură de istorie acele prime vehicule, iar Mercedes-Benz a decis să vândă o „replică” a primului său automobil, Benz Patent-Motorwagen.
Această bucăţică de istorie este un vehicul cu 3 roţi şi a fost construit de către Karl Benz în 1885. Era vândut la acea vreme la suma de 600 de mărci germane imperiale, adică echivalentul a 4000 de dolari în banii de azi. Publicul avea să vadă pentru prima oară maşina pe 3 iulie 1886, iar în următorii 6 ani 25 de unităţi au fost produse. Motorizarea? Sună modest rău în ziua de azi, dar gândiţi-vă că nu era nici măcar anul 1900!
E vobrba despre un motor de 954 cc cu un singur cilindru, realizat de Benz. Oferă în jur de 1 cal putere la 400 RPM şi a fost considerat o revoluţie la apariţie. Succesorii primului automobil aveau să vină cu motoare de 2 cai putere şi să ajungă la viteze de 16 km/h în doar câţiva ani. Această copie/replică a fost realizată în 2002, în cadrul unei serii destinate muzeelor şi expoziţiilor.
Mercedes promite că e în condiţie vintage şi e foarte credibil acest model. Preţul nu a fost făcut public, dar bănuim că este prohibitiv. Chiar dacă maşina are doar 3 roţi şi nu are acoperiş, are ceva simboluri ale luxului, precum scaunul acoperit cu piele. Acesta se afla deasupra motorului pe combustie. Nu ar strica aşa ceva în extinsă colecţie a lui Ion Ţiriac.