Microsoft xCloud va permite curând streaming-ul de jocuri direct din browser-ul web

0
851
Microsoft xCloud

O veste din lumea gaming-ului care a împânzit internetul astăzi este și aceea că Microsoft xCloud va fi disponibil curând din browser-ul web. MS a început testarea serviciului de streaming prin intermediul browser-ului de pe PC/laptop. Ni se pregătește un preview public, iar în rândurile de mai jos vă reamintesc ce livrează această platformă și cât costă accesul lunar.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În primul rând, aflați că acesta permite jucătorilor de Xbox să își acceseze jocurile prin intermediul browser-ului. Pot astfel accesa titlurile favorite chiar și de pe iPad sau iPhone dacă dețin un astfel de dispozitiv. Versiunea web include un launcher simplu cu recomandări de jocuri. Există și funcția de a da resume jocurilor recent jucate, dar și cea de a accesa toate jocurile din cloud prin Xbox Game Pass.

Microsoft xCloud

Odată lansat un joc, acesta va rula fulLscreen. Ai nevoie de un controller pentru a juca aceste titluri via browser. Nu știm exact la ce rezoluție vor fi afișate aceste jocuri prin streaming în browser, dar probabil este FHD. Momentan MS folosește servere Xbox One S pentru actuala infrastructură xCloud, deci ne mulțumim doar cu Full HD. Abia odată cu upgrade-ul la componentele de Series X vom vedea și streaming 4K pentru jocuri.

Ce mai aflăm este că Microsoft vrea să ofere această versiune web de xCloud într-un bundle ce include aplicația Xbox pentru Windows 10. În momentul de față, versiunea web ar fi disponibilă doar în browserele Chromium precum Chrome și Edge. Acel public preview despre care vă vorbeam mai sus este așteptat să vină la primăvară.

Cât despre prețuri, pentru a putea juca jocurile preferate în mod streaming de oriunde, aveți nevoie de un Xbox Game Pass. Doar opțiunea Ultimate de 14.99 dolari vă aduce această opțiune la pachet.