Când am aflat că japonezii au inventat un gadget care îţi spune dacă miroşi neplăcut, m-am gândit imediat că ar da eroare maşinăria în RATB. Ciorba de mirosuri de acolo ar induce o confuzie totală aparatului. Să vedem totuşi ce ne rezervă acest produs numit Kunkun Body.
E drept că la un anumit punct în viaţă cu toţii vom emite un miros neplăcut, e inevitabil. Problema e că la nivel social nu e acceptat să îi spui cuiva că miroase şi nici să te miroşi singur. De aceea acest aparat poate salva onoarea utilizatorului, deşi un drum scurt la baie şi o adulmecare par de bun simţ. Nu e vreun gadget experimental, ci vine de la o companie respectată, Konica Minolta.
Gadgetul încape în buzunar şi este un detector de mirosuri care poate afişa dacă emiteţi vreun damf neplăcut. Kunkun Body poate testa zona din 4 porţiuni olfactive esenţiale: în zona captului, sub braţ, în spatele urechii şi în zona picioarelor. Se conectează la smartphone via Bluetooth şi are formă de reportofon, pentru a nu bate la ochi.
Verdictul va fi afişat pe telefon printr-o aplicaţie specială, dar în mod discret. Cel mai grav e să apară pe ecran „Immediate Care”, situaţie în care trebuie luate măsuri imediat. Kunkun Body costă 265 dolari şi e în faza de crowdfunding. Japonezii sunt un popor sensibil la mirosuri şi au chiar un cuvânt pentru „hărţuirea prin miros neplăcut”: „sumehara”.