În ciuda pandemiei de Covid-19, anumite proiecte NASA au rămas bătute în cuie. Un exemplu este şi lansarea istorică a navetei Crew Dragon de la SpaceX, care tocmai a primit o dată oficială. E prima lansare de navetă cu astronauţi, deci este un eveniment important, o revenire la misiuni NASA cu echipaj pe tărâm american, după o perioadă de pauză.
A trecut aproximativ un deceniu de când NASA a renunţat la programul Space Shuttle, axându-se pe lansări de navete străine, pentru a îşi duce astronauţii în spaţiu. Problemele cu programul Space Shuttle au fost multiple, fie că vorbim despre costuri sau despre hardware-ul depăşit faţă de rivali. Acum odată cu parteneriatul dintre NASA şi SpaceX, un nou suflu tehnologic a sosit. Ei bine aflăm că pe 27 mai va avea marea decolare de la Launch Complex 39A din Florida.
Dacă totul merge conform programului, astronauţii NASA Robert Behnken şi Douglas Hurley se vor îmbarca pe Crew Dragon, purtat în spaţiu de o rachetă Falcon 9. La ora 16:32 (ora SUA) rachetă va decola, ducând astronauţii spre Staţia Spaţială Internaţională. Acesta este poate cel mai mare test pentru compania lui Musk, SpaceX, de care va depinde de această dată viaţa a doi astronauţi. E şi prima oară când echipamentele SpaceX sunt puse la treabă de echipaj uman în spaţiu.
Astronauţii implicaţi nu sunt deloc străini de misiuni de gen, Behnken având două zboruri similare în 2008 şi 2010, dar şi 6 space walk-uri în acele misiuni. Hurley are în CV două misiuni Space Shuttle în 2009 şi 2011. Crew Dragon are nevoie de 24 de ore de la decolarea din Florida până la andocarea automată la ISS. Apoi va începe o serie de teste, inclusiv pe durata andocării navei, iar astronauţii se vor alătura echipajului de pe ISS. Încă nu ştim cât vor sta ei în spaţiu, probabil câteva săptămâni.
Apoi Crew Dragon se va detaşa de staţie şi va începe o coborâre controlată spre Terra, în largul coastei de lângă Florida. Dacă totul merge bine, următorul pas este o misiune pe Lună tot cu SpaceX şi Crew Dragon în 2024, iar în următorul deceniu spre Marte. SpaceX a primit peste 3.1 miliarde de dolari de la NASA pentru dezvoltarea capsulei Crew Dragon, iar proiectele de genul vor abunda în perioada următoare.