După o perioadă de speculaţii, concepte şi prototipuri, iată că începem să avem dovezi palpabile cu privire la telefonul pliabil Motorola cu diagonală mare. E vorba despre cel cu format „carte” şi nu clasicul deja RAZR. Între timp Moto ne e încă datoare cu seria RAZR 60 RAZR 60 Ultra/Razr Plus 2025, care a primit doar scăpări. Dar hai să vedem ce ştim despre „Fold”.
Cel mai nou brevet al companiei deţinute de către Motorola pare să indice o integrare foarte discretă a unei antene pentru conexiunea prin satelit. În loc să fie integrată în ramă, vine ca un „plasture” sub capacul din spate. Fold-urile de la Galaxy Z Fold 6 încoace ofereau deja conexiune prin satelit, deci nu e vreo noutate. Ba mai mult de atât, Galaxy Z Fold 6 a fost printre primele telefoane din SUA care s-au conectat la reţeaua joint venture T-Mobile/Starlink.
E drept că un brevet nu înseamnă nimic, iar o companie îşi acoperă spatele cu o sumedenie de tehnologii ce nu vor deveni vreodată produse comerciale. Câteva idei ajung totuşi produse comerciale. Cerere de Fold-uri e totuşi, uitaţi-vă cum au fost primite cu braţele deschise HONOR Magic V3, pentru rezistenţa şi subţirimea sa, OnePlus Open şi Pixel 9 Pro Fold pentru format şi aspect, dar şi Huawei Mate X6 pentru cameră.
Iar OPPO a lansat recent cel mai subţire telefon Fold, la doar 4.2 mm în talie. E vorba de Find N5. Motorola o duce binişor în zona Flip, dar trebuie să se extindă, altfel se va mulţumi doar ca alternativă la Z Flip.