Movidius lansează un stick USB cu deep learning, care costă doar 79 dolari; Compania are rădăcini româneşti

0
1352

Movidius, companie cu rădăcini timişorene s-a remarcat în această săptămână prin lansarea unui stick USB cu deep learning, care costă doar 79 de dolari. Movidius a realizat acest stick în colaborare cu Intel, cu intenţia de a aduce AI-ul la îndemâna oricui.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Prima versiune se numea Fathom Neural Compute Stick şi a fost prezentată în aprilie. Lucrurile nu s-au mai mişcat apoi atât de rapid, pentru că Movidius a fost cumpărată de către Intel. Compania a activat în zona deep learning, axându-se pe imagini şi pe soluţii cloud, prin unitatea de procesare vizuală Myriad 2. Chipurile rezultate au ajuns pe camere de securitate, drone, headseturi AR şi multe altele.

Scopul lor era de a identifica universul din jurul lor şi obiectele asociate. Movidius Neural Computer Stick include un astfel de VPU şi arată ca un stick USB 3.0 standard. O unitate de procesare Myriad 2 Vision foloseşte doar 1 watt de energie şi poate fi găsită pe camerele termice FLIR sau drona DJI Phantom 4. Folosind acest sistem veţi putea antrena o reţea neurală bazată pe Cafe să ruleze pe Myriad 2, chiar şi offline.

Ideea este de a aduce puterea aferentă AI-ului pe laptopuri şi PC-uri fără a avea nevoie de o soluţie cloud. Ce e şocant aici este faptul că beneficiem de puterea de 100 gigaflops cu doar 1 W consum.