MSI lansează monitoarele MEG Artymis; Vin cu display-uri OLED și Mini LED generoase și sunt dedicate gamingului

0
2799
MEG Artymis
MSI lansează seria de monitoare MEG Artymis; Vin cu display-uri OLED și Mini LED generoase și sunt dedicate gamingului

MSI tocmai a anunțat două noi monitoare de gaming. Ele au debutat sub seria MEG Artymis, au display-uri generoase, OLED și Mini LED și rată de refresh crescută. Cele două monitoare sosesc cu un design agresiv, fiind orientate spre gaming, iar varianta OLED aduce un panou masiv, de 55 inch în diagonală. Detalii despre noua serie de monitoare de la MSI avem mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Cele două monitoare vin cu panouri de 34 inch, respectiv 55 inch în diagonală. Versiunea mai mică (MEG Artymis 341) are parte de display Mini-LED curbat și refresh rate de 165Hz. Compania promite o reproducere excelentă a culorilor și timpi de răspuns de doar 1ms. Avem aici certificare HDR10, dynamic range crescut și o luminozitate de până la 1000 de nits.

Varianta de 55 inch în diagonală vine cu display OLED, totuși. Acest model ar fi dedicat în special gamerilor de consolă. Numit MEG 551U OLED, este al doilea monitor de 55 inch din portofoliul companiei și promite o experiență inedită când vine vorba de gaming. Acest model ar fi potrivit pentru cei ce joacă titluri RPG, în timp ce varianta curbată de 34 inch este dedicată titlurilor competitive precum shooterele. De această dată avem un panou de 144Hz și tehnologie Quantum Dot la bază. Evident, ambele modele primesc conectivitate HDMI 2.1, fiind compatibile VRR.

Chiar dacă le-a prezentat, MSI nu a anunțat încă prețurile pentru cele două monitoare din seria MEG Artymis. Ele ar urma să fie disponibile începând din anul 2022, totuși.