Producătorul francez Archos este o prezenţă deja stimată la MWC în fiecare an şi nu lipseşte nici în 2018. Pe lângă telefoanele pe care le-a adus în Barcelona, vine şi cu câteva gadgeturi şi chiar vehicule interesante. Avem un portofel pentru criptomonede, Safe-T Mini, trotineta cu Android Citee Connect şi PC-ul All in One Vision 215.
Archos Safe-T Mini este primul portofel electronic pentru criptomonede. Avem de-a face cu un hardware wallet, care protejează Bitcoinii voştri şi alte valute digitale. Poate şi stoca parolele private şi preveni tentativele de hacking. Include un procesor ARM Cortex-M3 de MHz, un ecran OLED, port microUSB HID 2.0 şi e compatibil cu terminale Windows, Linux, Mac OS X şi Google Android.
Cât despre trotinetă, Archos Citee Connect este un vehicul cu dotări de smartphone. Are un tablou de bord sub forma unui ecran touch de 5 inch, mai vine şi cu un procesor quad core, 1 GB RAM, 8 GB spaţiu de stocare şi vine cu un afişaj pentru distanţa parcursă, nivelul bateriei şi altele de gen. Are şi conectivitate 3G, oferind conexiune la Internet din mers.
Vor exista variante de trotinetă cunoscute drept Archos Citee şi Archos Citee Power care vor sosi în aprilie cu preţ de pornire de 399.99 euro. Varianta Archos Citee Connect va costa 499.99 euro şi vine din vară. Modelul Citee Power are autonomie cuprinsă între 18 şi 22 km şi atinge o viteză maximă de 25 km/h.
Archos Vision 215 este un PC All in One uşor de integrat în orice locuinţă. Are un design elegant şi măsoară sub 7 mm în grosime. Integrează un ecran Full HD cu aspect 16:9 şi vine cu grafică Intel HD Graphics 400. Specificaţiile hardware includ un procesor quad core Intel Atom x5-Z8350, cu frecvenţa de până la 1.92 GHz. Mai primim şi 4 GB RAM, 32 GB stocare, care poate ajunge până la 256GB, prin compatibilitatea cu orice HDD SATA de 2.5 inci, dar şi slotul microSD.