Chiar dacă în mod tradiţional televizoarele flagship ale anului vin la CES, mai mult decât la alte showuri tech, mai există şi câteva lansări pe parcursul primăverii şi verii. Samsung pare a-şi fi păstrat asul din mânecă pentru acea perioadă, mai ales judecând după cel mai nou trademark legat de TV-uri.
Samsung a înregistrat numele „Super Size TV” şi „Giant TV” pentru viitoare produse. Recent sud coreenii au înregistrat şi trademark-uri legate de televizoare 8K QLED şi Micro QLED. Dacă acelea erau înregistrate la Biroul de Proprietăţi Intelectuale din Coreea de Sud, cele noi au fost înregistrate la Biroul European de Proprietăţi Intelectuale. „Super Size TV” şi „Giant TV” au fost înregistrate pe 17 şi 19 ianuarie.
Samsung a prezentat deja mamutul „The Wall” la CES 2018, un televizor modular de 146 inch, cu tehnologie MicroLED. E posibil ca acele denumiri de mai sus să fie artificii de marketing şi nume aruncate în media pentru a promova The Wall pe viitor. Sau să vedem un TV şi mai mare în următoarele luni…
Ştim că nume precum „Super Size” sau „Giant” sunt practicate în restaurante sau industria alimentară, atrăgând publicul. Uitaţi-vă numai la croissantul 7 Days şi cât de mare e acum şi cum toată lumea se miră de el. Pe de altă parte „bigger is better” nu mai ţine în ziua de azi şi mai degrabă calitatea se cauta şi rezoluţia ridicată la TV-uri. Samsung este lider de piaţă la televizoarele premium, deci nu are de ce să îşi facă griji totuşi.