Nikon D850 apare într-o nouă imagine, ar putea fi lansat în această săptămână

1
977

Continuă scăpările legate de mult aşteptatul DSLR flagship Nikon D850 şi acum vedem o nouă imagine cu acesta. E drept că e dintr-un unghi mai ciudat, dar distingem detalii despre butoane şi obiectivul camerei. La ultima scăpare aflam că acest aparat ar putea costa 3600 de dolari.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Mai nou circulă zvonuri care afirmă că marea lansare a DSLR-ului ar putea avea loc în această săptămână. Sursa ar fi un slide intern al companiei japoneze. Noul full frame ar urma să vină chiar mâine şi ar fi primul aparat de genul din ultimii 3 ani, de la D810 încoace. Majoritatea release-urilor Nikon din ultima vreme s-au axat pe amatori şi semiprofesionişti.

D850 în schimb e pentru fotografii profesionişti sau pentru cei de ocazie cu mâna largă. Ce ştim despre Nikon D850? Cele mai noi slide-uri indică faptul că avem un aparat foto high end, cu senzor full frame de 45.75 megapixeli şi gama ISO între 64 şi 25.600, ajungând chiar şi la un interval între 32 şi până la 108.400. Camera va fi capabilă de filmare 4K, în format full HD şi va fi suportat şi time lapse 8K.

La bord se va afla un ecran touch LCD de 2.36 milioane de puncte şi un joystick fizic pentru navigare în meniuri. Evident şi conectivitatea va fi de vârf, incluzând suport pentru Bluetooth şi WiFi. Nikon va oferi o nouă generaţie de tehnologie SnapBridge aici, pentru transferul fotografiilor. În mod bizar nu au inclus şi GPS de această dată, dar au inclus două sloturi pentru carduri, unul SD şi unul XQD.

Aşteptam acum posibila lansare de mâine.