Dacă marile cutremure din Japonia au forţat Nikon să îşi închidă fabricile de acolo de câteva ori, acum fabrica din China se închide… de tot. Producătorul de aparate foto dă vina pe smartphone-uri pentru acest lucru, sute de oameni urmând să rămână fără job.
E vorba aici despre fabrica de aparate foto Nikon digitale din provincia Jiangsu. Nikon a declarat oficial că ascensiunea smartphone-urilor este de vină pentru această închidere de fabrică, scăzând masiv cererea pentru camere digitale compacte. Segmentul Nikon Imaging China nu a mers deloc bine în ultima vreme, rata de producţie scăzând masiv, de aici şi decizia de a închide fabrica.
Trebuie să precizăm totuşi că această mutare nu înseamnă că Nikon are probleme ca business, pentru că DSLR-urile sale se vând în continuare foarte bine. Un exemplu este recent lansatul D850, care zboară de pe rafturi imediat şi e foarte greu de găsit în ziua de azi. Există fabrici Nikon în alte zone ale globului, deci cea din China era doar o piesă pe tabla de şah.
Zona low end de camere este cea lovită şi va curge ceva apă pe Yangtze până să fie lovită zona high end.