Noi detalii despre camera lui OnePlus 9 ajung online: va include cel puţin 2 senzori de 48 MP

0
1417

După ce am văzut randări CAD ale telefonului OnePlus 9, care îl făceau să semene cu OnePlus 8T şi cu Galaxy S20 FE, acum avem detalii în plus  despre camera sa. Se pare că telefonul va avea o cameră principală de 48 de megapixeli, care „scoate” poze de 12 MP. Aparent nu e singură cameră cu această rezoluţie. Avem detalii mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Sursa, 91Mobiles, cea care dezvăluie şi un prim plan cu modulul camerei, dezvăluie şi că vom primi atât un senzor principal de 48 MP, cât şi o cameră ultrawide de 48 MP, un salt de la cea de 16 MP de pe OnePlus 8T. La ultima scăpare OnePlus 9 avea o cameră tripla în spate, cu 2 senzori cu lentila mare şi unul cu o lentilă mică. Apare şi un bliţ dual tone LED lateral. Senzorul principal de 48 MP nu ar fi un Sony IMX586 cum era pe OnePlus 8T, ci poate un IMX689, dar nu e bătut în cuie.

Noi detalii despre camera lui OnePlus 9 ajung online: va include cel puţin 2 senzori de 48 MP
Noi detalii despre camera lui OnePlus 9 ajung online: va include cel puţin 2 senzori de 48 MP

Al treilea senzor ar putea fi asociat unei camere Monocrome sau Macro. Telefonul e aşteptat să vină cu un ecran mai mare decât cel de 6.55 inch de pe OnePlus 8T. Vă aduce un refresh rate de 120 Hz, poate chiar de 144 Hz, dar mai degrabă acela apare pe o variantă Pro/Plus. Vom avea telefonul disponibil în 3 versiuni cu numele de cod LE2110, LE2117 şi LE2119, lansate în martie 2021. Procesorul Snapdragon 875 este în cărţi, alături de 8 GB RAM şi o încărcare la 65W.

Camera selfie este de 32 MP şi avem şi baterie de 5000 mAh. Vom mai primi şi Android 11 cu OxygenOS 11, probabil şi cu un update incremental de la versiunea actuală, un 11.1 sau 11.2. Apropo gurile rele compara nu doar cu OnePlus 8T şi cu Galaxy S20 FE designul camerei, ci şi cu iPhone 12.