Astăzi divizia gaming a celor de la Kingston, adică HyperX, a anunțat lansarea a două noi tastaturi de gaming destinate profesioniștilor de esports din lume. Noile produse sunt numite HyperX Alloy Elite și TKL HyperX Alloy FPS Pro, iar mai multe descoperiți în rândurile următoare.
Modelul Alloy Elite vine cu un design complet nou și vorbim aici despre o tasatură mecanică de gaming ce include iluminare din spate cu led roșu, o bară de iluminare cu 18 LED-uri cu moduri de iluminare personalizate și 6 efecte de LED presetate. Tastatura dispune de un cadru din aliaj de oțel pentru durabilitate, de taste media, rotiță de volum și taste cu acces rapid la luminozitate, game mode și iluminare.
Tastatura dispune de un port USB 2.0, de taste HyperX de culoarea titaniului și de taste WASD cu textură și funcționalități complete N-Key rollover. Nu este necesar nici un software adițional, fiind un produs plug-and-play ce oferă totodată și suport detașabil pentru palme. Aceasta costă 139.99 euro în Europa!
În cazul modelului HyperX Alloy FPS Pro Gaming este vorba despre o tastatură ten keyless ce oferă jucătorilor FPS posibilitatea de a merge mai departe în gaming spre un nivel profesional, prin formatul ce permite salvarea de spațiu pe birou – oferind loc pentru mișcările mouse-ului.
Și aceasta aduce iluminare pe roșu, port USB 2.0, tehnologie anti-ghosting și un cablu detașabil împletit cu o lungime de 1.8 metri. Costă doar 99.9 euro și este disponibilă în versiunea cu switch-uri roșii. Ambele produse de aici vor fi alături de o garanție pe doi ani!