În urmă cu câteva luni, site-ul nostru soră, Mobilissimo.ro, scria despre noul conector USB-C Type 2.1, un nou standard ce va revoluționa alimentarea dispozitivelor. Recent au fost revizuite specificațiile standardului. Astfel, acesta va facilita alimentarea mai rapidă pentru dispozitivele compatibile USB-PD. Avem detalii mai jos.
Chiar dacă este un standard nou, din punct de vedere al design-ului nu există diferențe. Asta înseamnă că un cablu USB-C 2.0 poate fi conectat la o mufă USB-C Type 2.1 și vice-versa. Totuși, noul standard funcționează pe baza tehnologiei Extended Power Range (EPR), ceea ce urcă tensiunea maximă până la 48V, suficicient pentru a oferi alimentare la 240W și 5A printr-un încărcător standardizat USB-PD.
Principalele dispozitive care vor beneficia de o asemenea alimentare sunt notebook-urile de gaming. Versiunea precedentă a conectorului USB Type-C oferea o putere maximă de 100W. Astfel, era suficient pentru ultrabook-uri precum XPS 13 de la Dell sau Razer Blade Stealth 13.
Modele mai puternice precum Asus Zephyrus G14 sau Razer Blade 14 sunt subalimentate, având plăci video ce necesită mai multă energie. În plus, această mufă poate da semnal 4K monitoarelor și poate alimenta imprimante și alte dispozitive nu foarte eficiente din punct de vedere energetic.
Totuși, standardul necesită cabluri noi, cu tehnologie EPR, după cum aminteam mai sus. Momentan producătorii folosesc cabluri SPR care nu garantează rezistența la o asemenea tensiune. Șansele sunt destul de mici ca producătorii să adopte noul port și standard USB-C Type 2.1 pe laptopurile care nu necesită acest lucru prea curând.
Pare-că multe companii preferă să nu folosească un astfel de standard ridicat de încărcare. În plus, costurile tehnologiei SPR sunt încă mult mai reduse decât în cazul EPR.