NVIDIA anunţă un procesor nou, Grace, concurând cu Intel şi AMD, dar cu tehnologie ARM

0
1491

Încep să se vadă roadele achiziţiei ARM la NVIDIA, care a anunţat pe 12 aprilie că va începe să producă procesoare din nou. E vorba despre microprocesoare pentru servere/data centere, segment în care Intel avea o cotă importantă de piaţă. Vestea s-a reflectat de altfel imediat în acţiunile Intel, care au picat cu 2%.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Nou CPU NVIDIA se numeşte Grace şi e bazat pe tehnologie de la ARM, gigantul britanic cumpărat de NVIDIA în 2020. Tranzacţia e în continuare presărată cu probleme din cauza autorităţilor antitrust. Acest chipset are şi primul client, Centrul Naţional Elveţian de Supercomputing, iar al doilea este Laboratorul Naţional Los Alamos din State, care aparţine de Departamentul American de Energie. NVIDIA e mai degrabă cunoscută pentru plăcile sale grafice, dar şi pentru soluţii auto. Ce e drept GPU-urile sale ajung şi pe data centere, deci proiectul nu e chiar necunoscut pentru companie.

Totuşi un CPU este un tip de cip mai generalist decât un GPU şi poate face sarcini de bază, precum rularea unui sistem de operare. Se deschide şi o portiţă periculoasă pentru alde Intel şi AMD, ba chiar şi pentru Qualcomm. NVIDIA a mai produs de altfel procesoare Tegra pentru telefoane şi tablete, dar acestea erau prea avansate pentru vremea lor şi prea mari consumatoare de energie. Acum se mai folosesc doar pe NVIDIA Shield şi Nintendo Switch. Trebuie spus şi că în ultimii ani NVIDIA a pivotat serios spre zona business, 40% dintre vânzările sale fiind generate de cipuri pentru data centere.

Totul sub oblăduirea CEO-ului Jensen Huang, care a dus acel procent de la 7% la 40% în doar 5 ani.

Revenind la noul CPU, el este numit Grace, după Grace Hopper, un pionier al ingineriei IT, care a încetat din viaţă în 1992. Sistemele cu noul CPU la interior vor fi de 10 ori mai rapide decât cele care folosesc o combinaţie de CPU Intel şi GPU NVIDIA. Noul produs va sosi la început de 2023. NVIDIA discuta deja cu Amazon şi Google pentru a integra procesorul pe serverele lor. Văzând soluţii ARM puternice pe laptopuri şi desktopuri (Apple M1), acum şi pe data centere, e tot mai clar faptul că ARM e viitorul şi x86 se îndreaptă spte istorie.

Singura oprelişte e modul în care Windows se împacă cu ARM şi problema cu softurile instalabile/executabile pe Windows.