Olympus SZ-10 este un model de aparat foto superzoom, care se alătură camerelor capabile de captură 3D. Dotat cu senzor CCD de 14 megapixeli, aparatul suporta zoom de 18x (zoom optic) şi captură video 720p HD, iar în partea sa din spate descoperim un display LCD de 3 inch. Olympus SZ-10 va costa 249.99 dolari.
Pe lângă zoom-ul optic, noul Olympus suportă şi zoom digital de 5x şi vine cu detectare facială, tracking al autofocusului şi mod super macro. Nivelul său ISO ajunge la 1600, iar aparatul oferă posibilitatea capturii foto în 16 moduri scenă şi folosind 7 moduri de balans al albului. La capitolul conectivitate, SZ-10 oferă o ieşire USB, port A/V combinat, compatibilitate USB 2.0 şi HDMI.
În ce priveşte stocarea, veţi putea folosi carduri SD/SDHC/SDXC şi cei 59MB de memorie internă. Bateria acestui model este un un acumulator Li-Ion, ce oferă posibilitatea de a realiza 220 de fotografii cu o singură încărcare.