Panasonic anunţă un nou aparat foto compact, Lumix DC-ZS70, cu rezoluţie de 20 MP şi zoom optic 30x

0
968

Panasonic a lansat în această săptămână un nou aparat foto din seria Lumix, modelul Lumix DC-ZS70. Avem de-a face cu un model compact aici, cu rezoluţie de 20 MP şi zoom optic de 30x.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Segmentul „prosumer” e vizat de acest aparat foto, adică genul de consumator care cheltuieşte peste medie pe o cameră foto, dar nu e dispus totuşi să facă saltul spre zona DSLR. Panasonic Lumix DC-ZS70 oferă şi captură video 4K, are un procesor de imagine Venus Engine şi o funcţie în stil Lytro, sub numele de „Post Focus”. Ea permite utilizatorului să aleagă o zonă pe care vrea să (re)focalizeze după realizarea capturii.

Dotările noului aparat mai includ şi un ecran touch LCD de 3 inch, complet rabatabil până la 180 de grade. Lumix cel nou oferă şi conectivitate WiFi, mod Self Shot şi va fi disponibil pe negru sau argintiu. Toate acestea sosesc pe un device care e destul de portabil încât să încapă în buzunar. A mai fost inclusă şi o cătare electronică de 0.2 inch, abilitatea de a captura RAW şi moduri precum Creative Control sau Creative Panorama.

Produsul debutează la finalul lunii mai, pornind de la preţul de 450 de dolari.