PayPal detaliază planurile pentru 2021 privind integrarea Honey și a portofelului digital pentru criptomonede

0
1064
PayPal detaliază planurile pentru 2021 privind integrarea Honey și a portofelului digital pentru criptomonede

Cu câteva zile în urmă, vă anunțam că PayPal va oferi curând posibilitatea de gestionare a criptomonedelor (detalii aici). Iată că astăzi aflăm planurile companiei pentru anul 2021 privind această opțiune. În plus, se pare că serviciul Honey va fi acum integrat în aplicație.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

În această săptămână, PayPal și-a prezentat viziunea cu privire la viitorul platformei sale de gestionare a criptomonedelor. În cursul zilei de luni, gigantul a anunțat că plănuiește să aducă modificări substanțiale în aplicația sa mobilă în anul următor. Această actualizare ar urma să aducă funcții noi, printre care se află:

  • depunerea directă;
  • încasarea cecurilor;
  • instrumente bugetare;
  • plata facturilor;
  • suport crypto;
  • Gestionarea abonamentelor;
  • Cumpără acum/plătește mai târziu;
  • Integrarea Honey și a tuturor instrumentelor disponibile.

Chiar dacă PayPal a mai dezvăluit în trecut informații despre integrarea capacităților Honey în aplicație, CEO-ul Dan Schulman a detaliat funcțiile pe care aplicația le va primi. Honey a fost cumpărată de către PayPal anul trecut pentru suma de 4 miliarde de dolari. CEO-ul a declarat că actualizările celor două aplicații sunt deja programate.

Prin intermediul Honey, PayPal a ajuns la 17 milioane de utilizatori activi lunar. Aceștia au instalat și extensia disponibilă în browser pentru a găsi cele mai bune oferte ale produselor pe care voiau să le achiziționeze. Astăzi, Honey este încă un serviciu separat de PayPal, dar compania plănuiește să schimbe asta în curând.

Potrivit lui Schulman, aplicațiile vor fi actualizate pentru a include instrumentele de cumpărare Honey precum: Wishlist, care permite salvarea produselor dorite și instrumentele de monitorizare a prețurilor care vă vor alerta în cazul scăderilor de preț, cupoanelor sau ofertelor disponibile. Astfel, compania va putea urmări clienții din faza inițială de urmărire a produsului, până la achiziționarea acestuia.

PayPal va furniza, de asemenea, date anonime privind cererea comercianților, pe baza interesului prezentat de utilizatori pentru produse. Aceste date ar urma să ajute magazinele în alegerea de noi oferte și să stimuleze vânzările.

Compania a anunțat și detaliile despre actualizările aplicațiilor. Bill Pay (opțiunea pentru plata facturilor), urmează să soseasca luna aceasta. Update-ul major, prin care se va implementa portofelul digital, urmând să ajungă în prima jumătate a anului 2021. Multe funcții se vor implementa însă, abia în a doua jumătate a anului 2021, compania preconizând ca totul să fie pregătit până la sfârșitul anului viitor.