Philips a prezentat în această săptămână o nouă serie de monitoare, E9. Aceasta include 3 modele noi, care au diagonală de 27 de inch, margini înguste şi rezoluţie Full HD. Se remarcă prin tehnologia Ultra Wide Color, care oferă imagini mai realiste şi unghiuri largi de vizualizare.
Monitoarele Philips E9 vin cu panouri IPS LED, care faţă de cele TN oferă o calibrare mai bună a culorilor, mai aproape de standardul sRGB. Avem şi unghiuri de vizualizare de 178/178 grade, iar tehnologia Ultra Wide Color oferă monitoarelor E9 o gamă largă de culori şi nuanţe mai profunde. Philips a inclus aici tehnologia Flicker-Free, care va regla luminozitatea şi reduce pâlpâirea pentru o vizionare mai plăcută.
Nu neglijăm nici designul, minimalist şi elegant, specific seriei Philips E. Monitoarele au finisaj lucios şi negru şi vin cu un suport metalic elegant. Monitoarele noi măsoară 9.94 mm în grosime şi vin cu tehnologie AMD FreeSync, care sincronizează refresh rate-ul monitorului cu rata de randare a cadrelor plăcii video pentru un gameplay optim. Marginile ultra înguste asigură o distragere minimă de la experienţa de vizionare.
Pe partea de conectivitate avem ieşire HDMI, DisplayPort, iar monitoarele vin şi cu difuzoare stereo pentru un plus la acustică. Sunt încorporate două difuzoare de câte 3W.