Conceptul de a avea o tabletă integrată în bordul maşinii nu e deloc neobişnuit în ziua de azi, iar Pioneer vrea să ofere o combinaţie perfectă între casetofon, media player şi sistem auto de navigare. Rezultatul este noul set de unităţi head, cu suport wireless, Android Auto sau CarPlay.
Pioneer ne propune modelele AVIC-W8400NEX, AVIC-W6400NEX şi AVH-W4400NEX. Doar modelele 4400 şi 8400 vin cu Android Auto, iar al treilea vine cu suport Apple CarPlay. Toate cele 3 produse fuseseră văzute la CES 2018, dar abia acum ajung în magazine. Costă în jur de 700 de dolari ca preţ de pornire, dar modelul 8400 ajunge la 1200 de dolari. Nu vă faceţi totuşi iluzii, pentru că mai sunt şi costuri ascunse.
În primul rând aveţi nevoie de un vehicul compatibil şi de câteva sute de dolari în costuri de instalare. Pioneer-ul 4400 vine cu un ecran touch rezistiv de 7 inch, iar 8400 este flagshipul, dar tot cu diagonală de 7 inch. Totuşi modelul mai scump are un ecran capacitiv şi mai vine şi cu suport pentru camere backup şi cartografiere pe bază de Here Maps. Terminalele vin cu suport pentru audio FLAC.
Astfel de device-uri pot realiza apeluri telefonice, să dea play la muzică şi oferă şi acces la Google Assistant şi Siri. Comenzile vocale sunt evident suportate. Produsele Pioneer se pot conecta la telefoane ca Google Pixel, Pixel XL, Pixel 2 şi Pixel 2 XL. Suportul Bluetooth, WiFi sau conexiunea Lightning este asigurată aici.