PlayStation 4 intră în producţie către finalul lui 2011, pe piaţa din 2012?

1
919

Sony a confirmat că următoarea generaţie de console PlayStation se afla în faza de dezvoltare, fără a dezvălui totuşi o dată de lansare. Motivul este logic: teama de a nu determina cumpărătorii să amâne achiziţionarea unui PS3 în favoarea unui PS4, oricând va sosi acesta.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Surse din Taiwan, obişnuiţii furnizori de componente afirmă că Sony se va baza pe companii precum Foxconn sau Pegatron pentru producţia în masă a lui PlayStation 4. Se pare că producţia va începe la finalul acestui an, iar consola va sosi pe piaţa în 2012, dacă ne luăm după sursele celor de la DigiTimes.

Sony se aşteaptă să comercializeze cel puţin 20 de milioane de unităţi PS4 anul viitor, deşi în acest moment nu ştim nici măcar dată de lansare a consolei. Specificaţiile noului PlayStation sunt de asemenea un mister, deşi speculaţiile afirmă că vom vedea un sistem de control pe bază de mişcări ce va aminti de Kinect de pe Xbox 360.

Oare va exista o integrare a tabletelor Sony S1 şi S2 cu PS4, asemeni tabletei ce serveşte drept joystick pentru Wii U?