Poco explică secretul din spatele rebranduirii smartphone-urilor Redmi

0
1694
Poco explică secretul din spatele rebranduirii smartphone-urilor Redmi

Poco a lansat mai multe modele de smartphone-uri anul acesta. Compania a adus pe piață modelele Poco F2 Pro, Poco M2 Pro, Poco M2, Poco X3 și Poco C3. Modelul Poco F2 Pro este dispozitivul de top din portofoliul companiei și se bucură de popularitate inclusiv pe plan local. Câteva dintre dispozitive nu sunt însă create de la zero, ci sunt doar o rebranduire a modelelor Redmi.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Într-unul dintre interviurile sale, directorul regional al Poco, Anuj Sharma, a explicat de ce compania a luat această decizie. Potrivit acestuia, Poco este încă un brand aflat la început de drum, iar dezvoltarea de noi dispozitive nu este o sarcină ușoară. Acesta este motivul pentru care Poco a început să folosească modelele Redmi ca bază pentru smartphone-urile sale, aducând îmbunătățiri.

Poco nu este însă singurul producător ce practică acest lucru. Ne amintim de OnePlus One, care este la bază un smartphone creat de compania Oppo. Aceeași practică mai este întâlnită la compania Realme și smartphone-urile acestora. „Această practică nu este în niciun caz o noutate”, spune el.

Anuj Sharma afirmă ca vor urma aceeași strategie de rebranding pe viitor. Asta înseamnă ca vom vedea în continuare modele Poco bazate pe smartphone-uri Xiaomi. De asemenea, directorul regional a declarat că vor utiliza în continuare interfața MIUI pe dispozitivele lor, deoarece crearea unui firmware propriu nu este inclusă în planurile lor.

Telefonul Poco C3 devine oficial în India

Telefonul de buget al companiei, vine la un preț competitiv de doar $102. Smartphone-ul este tot un rebranding, mai exact al modelului Redmi 9C. Acesta din urmă este disponibil și pe plan local, a primit un unboxing marca Mobilissimo și urmează să primească un review detaliat curând.