Poșta Română asigură livrarea până la ușa clientului în orice localitate – Serviciul StaiAcasă Plus

0
2135
Poșta Română asigură livrarea până la ușa clientului în orice localitate - Serviciul StaiAcasă Plus

Poșta Română a dezvoltat o nouă rețea de transport care să asigure livrarea mecanizată în fiecare localitate de pe teritoriul României. Rețeaua este proiectată pe un număr de 167 de subunități poștale(157 în mediul urban, iar 10 în mediul rural).

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Subunitățile au fost dotate cu suport logistic și uman, respectiv mașini, infrastructură IT de comunicații, cât și curieri. Astfel, clienților Poștei Române li se pune la dispoziție Serviciul StaiAcasă Plus prin care au inclusă livrarea „la ușă”. Pe lângă asta, distribuția este mai rapidă pentru clienții care comandă alimente la temperatură ambientală, dar și produse nealimentare, de la retailerii care încheie contracte cu Poșta Română.

Acest serviciu a fost introdus în aprilie 2020, însă era disponibil doar în reședințele de județ și în localitățile limitrofe, în limita a 20 km. În prezent, este valabil în toate localitățile din România, pentru colete cu o greutate maximă de 30 kg.

„Tariful este negociat pe bază contractuală, iar partenerii de contract au parte de condiţii similare de prestare cu cele ale operatorilor poştali concurenţi de pe piaţa de servicii poştale (notificarea prin SMS a destinatarului privind livrarea trimiterii, contactarea telefonică a destinatarului pentru confirmarea zilei de livrare într-un termen maxim de 5 zile calendaristice, monitorizarea parcursului trimiterii în sistem Track & Trace, cu posibilitatea urmăririi pe site-ul Poştei Române). Timpii de livrare sunt: Z sau maxim Z+1 (în aceeaşi localitate şi în localităţile arondate la subunitatea cu activitate mecanizată), Z+1 (în restul localităţilor din judeţ), Z+2 sau maxim Z+3 (în restul localităţilor la nivel naţional)”, spun reprezentanţii CN Poşta Română.

Servicii PrioriPost

Un alt serviciu oferit de Poșta Română este Serviciul Express, pentru produsele Prioripost (greutate maximă 20 Kg), Prioripost cu valoare declarată fixă (greutate maximă 2 kg), Prioripost facturi(greutate maximă 20 kg), dar și EMS (greutate maximă 30 Kg).

„Până în prezent, se asigura livrarea mecanizată a trimiterilor Express interne şi internaţionale pentru destinatari la domiciliul/sediul clientului în 1.460 de localităţi. Noua reţea de transport permite livrarea la sediul/domiciliul clientului în toate localităţile din România. Serviciul asigură notificarea prin SMS a destinatarului privind livrarea trimiterii, contactarea telefonică a destinatarului pentru confirmarea zilei de livrare într-un termen de 7 zile lucrătoare de la sosirea în subunitate (trimiteri interne Express) şi 15 zile calendaristice (EMS), dar şi două tentative de livrare la domiciliul/sediul clientului”, au mai declarat reprezentanții Poștei Române.

Se mai precizează timpii de livrare pentru serviciul Express: 12 ore în aceeași localitate, 24 de ore între reședințele de județ și intrajudețean, 36 de ore între oricare alte două localități.

Serviciile Standard

În cazul Coletului poştal intern din serviciile Standard, noua reţea de transport permite asigurarea livrării de colete poştale interne cu Factaj, la domiciliu, în orice localitate din România, faţă de 101 localităţi, câte erau disponibile până acum.

Greutatea maximă în acest caz, trebuie să fie de maxim 20 de kg, iar timpii de livrare sunt Z+5. Serviciul asigură contactarea telefonică a destinatarului și notificări prin SMS pentru confirmarea zilei de livrare, într-un termen de 5 zile calendaristice de la sosirea în subunitatea poștală a coletului. După acest termen, destinatarul ridică comanda într-un termen de alte 5 zile calendaristice de la sediul subunității poștale din raza de distribuire a destinatarului, începând cu ziua lucrătoare următoare.

Acum serviciul de livrare mecanizată este disponibil pentru destinatarii din toată. Timpii de livrare sunt în funcție de trimitere, de la Z+2, la maxim Z+5. În acest interval, nu este inclusă perioada necesară efectuării formalitătilor vamale.

Serviciul de Comisionariat Vamal

EMS, colete poştale şi pachete mici extracomunitare import (pentru care s-a asigurat serviciul de Comisionariat Vamal şi clientul solicită livrare la domiciliu/sediu).

Poşta Română a introdus și tariful de livrare la domiciliu a coletelor din import supuse serviciului de comisionariat vamal: 14 lei/trimitere (TVA inclus), pentru destinatarii care solicită expres acest lucru.

„Adaptăm continuu serviciile companiei la solicitările şi nevoile clienţilor. Implementarea acestei reţele de transport constituie suportul necesar dezvoltării portofoliului de produse şi servicii al Poştei Române, parte integrantă a strategiei companiei de a creşte cota de piaţă pe segmentele expres şi coletărie. De asemenea, dorim să întărim rolul nostru pe piaţa serviciilor de e-commerce, fiind un partener de încredere pentru marii retaileri, agenţii economici şi instituţiile publice şi un distribuitor de nădejde la uşa destinatarului final”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.