În anii 80 era o goană după arme cât mai high tech şi SF, care viza mijloace nucleare sau pe cât posibil cosmice de atac. Anii 90 au adus un relativ calm, iar anii 2000 au fost marcaţi de terorism. Se pare că în ultimii ani a reînceput cursa înarmărilor între Est şi Vest, cu mijloace pe bază de AI, roboţi şi alte trăznăi avansate, unele sunând cam SF. Pe listă găsim mai nou şi arme hipersonice manevrabile.
Un astfel de vehicul aerian s-ar mişca la o viteză de 5 ori mai mare decât sunetul şi poate face manevre complet imprevizibile la viteze uriaşe. Asta le face imposibil de oprit şi pentru a face lucrurile şi mai înspăimântătoare aceste vehicule pot transporta încărcături termonucleare. Bătălia se duce între China, SUA şi Rusia, care lucrează la acest tip de avion.
Va mai dura 10, poate chiar 15 sau 20 de ani până se creează succesorul avioanelor supersonice, dar la capitolul rachete ne apropiem mai rapid. În august anul trecut, gigantul Lockheed Martin a primit un contract de 147 de milioane de dolari, pentru a construi o armă capabilă să atingă o viteză de 20 Mach. Asta înseamnă că ar ajunge din New York în Los Angeles în 12 minute.
Între timp şi Rusia are ceva de gen, sub forma rachetei hipersonice Zircon, care poate călători cu viteza de peste 7000 de kilometri pe oră şi are o rază de acoperire de 480 de km. China are între timp un vehicul hipersonic de tip planor, care se afla deja la testul cu numărul 7. SUA eşuase cu un test de gen în 2014. Diferenţa între o rachetă clasică şi una hipersonică e clară: o rachetă balistică intercontinentală e previzibilă şi poate fi oprită, dar una hipersonică e imprevizibilă, manevrabilă şi mult mai greu de oprit.
Cea balistică se mişca în jos şi sus, dar cea manevrabilă nu poate fi anticipată. Marea problemă a unei rachete de gen este temperatura uriaşă care se atinge la vitezele mai sus menţionate. Şi raza de acoperire e mai mică decât la o rachetă balistică, ce ajunge şi la 15.000 de kilometri, versus 3000 pentru cele hipersonice. Personal citind despre aceste arme, văd dezavantaje la fel de mari precum avantajele, pentru partea care le dezvolta prima.
O perfecţionare de senzori şi radare vor face aceste arme mai uşor de anticipat. Iar raza scurtă de acoperire e o mare problemă. Totuşi la bordul unor submarine sau avioane rachetele de gen devin cu adevărat periculoase. Totuşi mai este mult de lucrat la tehnologie. Mai jos aveţi o mostră de rachetă care ar fi atins viteze de peste 5 Mach cu câţiva ani în urmă.
