
Astăzi este o zi mare pentru fanii brandului Razer. Compania a decis să-și „unească forțele” cu AMD. Astfel a debutat noul model Blade 14, cel mai compact și puternic laptop de gaming de 14 inch de pe piață în acest moment. Totodată, primul model cu CPU AMD din portofoliul companiei. Avem detalii despre Razer Blade 14 (2021) mai jos.
Razer Blade 14 (2021) va fi disponibil în configurații cu CPU AMD. Până acum, compania a apelat doar la Intel pentru laptopurile sale, dar în acest an totul se schimbă. Din punct de vedere al designului nu există diferențe față de modelul de anul trecut. Totuși, Razer Blade 14 va putea fi achiziționat cu ecran IPS cu rezoluție FHD și refresh rate de 144Hz sau QHD și refresh rate de 165Hz. Ambele variante sunt non-touch.
Configurația de top sosește cu procesor AMD Ryzen 9 5900HX, foarte puternic. Acesta are 8 nuclee și suport multi-threading, oferind până la 16 fire de execuție pentru munca grea și sesiuni de gaming extinse. Pe lângă acest CPU, vom regăsi o placă grafică RTX 3080, 16GB RAM DDR4 (3200 MHz) și un SSD de 1TB. Bineînțeles, avem și o tastatură iluminată per-key. Vor exista totuși și configurații mai accesibile cu GPU RTX 3060 și RTX 3070. Șasiul este fabricat din aluminiu, iar laptopul cântărește doar 1.78 kilograme. Măsoară 16.8 x 220 x 319 mm.
Avem parte și de o baterie de 61.6 Whr și o varietate de porturi. Printre acestea regăsim 2x USB-A 3.2, 2x USB-C 3.2 și HDMI 2.1. Sunetul este stereo, asigurat de THX Spatial Audio, iar pe partea de conectivitate mai regăsim Bluetooth 5.2 și WiFi 6E. Camera web suportă Windows Hello pentru autentificare.
Razer Blade 14 (2021) în configurație de bază costă 1.799 USD.