Cred că de când eram copil mic tot aud de conceptul de „reactor cu fuziune”, sau „fuziune la rece”, dar progresul lipseşte. Spre deosebire de atât de folosita fisiune, fuziunea este mai sigură şi mai puţin poluantă, pentru că nu produce deşeuri radioactive. Se pare că SUA şi UK ar fi făcut progrese în domeniu şi s-ar putea chiar obţine o sursă de energie compactă, un reactor de mici dimensiuni.
Problema e că procesele şi condiţiile necesare pentru fuziune nu sunt atât de la îndemână precum cele ale fiziunii. Totuşi un brevet nou al Forţelor Navale Americane/Marinei Americane indică faptul că a fost chiar gândit un reactor compact, care ar putea fi folosit pe uriaşele portavioane ale americanilor. Documentele menţionează şi utilizarea în cadrul centralelor nucleare.
E bizar că brevetul menţionează că mărimea acelui dispozitiv este între 0.3 metri şi 2 metri ca diametru, ceea ce e foarte puţin. Sunt folosite şi „fuzoare” dinamice conice, care se învârt la viteze extrem de ridicate, în locul magneţilor superconductori din centralele pe fuziune. Vorbim de fuziune aici, nu fisiune! Cu doar câteva zile în urma prim ministrul britanic, Boris Johnson dădea o declaraţie că oamenii de ştiinţă britanici sunt aproape să lanseze o variantă comercială de de mini reactor cu fuziune.
Totul face parte dintr-un proiect care implică atingerea neutralităţii ca emisii de carbon pentru UK până la mijloc de secol. Fuziunea nucleară este contopirea atomilor. Fiecare atom conţine un nucleu foarte dens, realizat din protoni şi neutroni. Dacă două nuclee se ciocnesc cu destulă energie pot forma un element mai greu. E nevoie de temperaturi uriaşe, iar procesul generează o mare cantitate de energie.
Reactoarele nucleare din ziua de azi sunt pe bază de fisiune nucleară, adică despart nucleele grele ale atomului. Acest lucru se întâmplă spontan pentru elemente ca uraniu şi este eliberată evident o cantitare foart mare de energie. Totuşi combustibilul şi materialele folosite rămân radioactive sute de mii de ani, ceea ce pune probleme de poluare şi deşeuri radioactive. În plus fisiunea este foarte greu de controlat şi de oprit, aşa cum a arătat dezastrul de la Chernobil.
Fuziunea pare să fie o alegere mai bună, dar se lucrează la ea din anii ’50 şi tot nu am ajuns acolo. E nevoie de combustibil pe bază de plasmă, hidrogen suspendat în câmp magnetic şi un dispozitiv în formă de gogoaşă numit Tokamak, testat în Rusia.
