Una dintre întrebările cel mai des puse în lumea jocurilor este „Când vine GTA 6?”? Pe locul 2 după această întrebare este „Când vine Red Dead Redemption 2 pe PC?”. Azi avem în sfârşit răspunsul, iar jocul se va lansa pe computere luna viitoare.
Din ce am înţeles va fi disponibil doar via Rockstar Launcher şi Google Stadia, în vreme ce pe Steam ajunge în decembrie. Se pare că jocul nu vine oricum şi nu e doar o banală portare, ci va avea şi extra-uri. Ni se promit noi misiuni de tip Bounty, noi arme, content şi ascunzători pentru găştile de bandiţi. Evident jocul va include şi add-on-ul multiplayer Red Dead Online.
De pe 9 octombrie jocul va fi disponibil prin Rockstar Game Launcher, iar cei care fac precomandă până pe 22 octombrie primesc şi ceva bonusuri: două jocuri clasice Rockstar gratuite la alegere dintre GTA III, Vice City, San Andreas, Bully, LA Noire şi Max Payne 3. La debut jocul se va găsi şi în Epic Games Store, dar şi la retaileri. Teoretic faptul că RDR2 vine în Google Stadia înseamnă că îl vom putea juca şi pe telefoanele puternice, ca Galaxy Note 10+ să zicem.
RDR2 a sosit pe PS4 şi Xbox One în octombrie 2018. Impresiona prin faptul că ocupa două discuri şi sute de GB pe consolele noastre. Este un action adventure cu tematică western şi univers open world. Este un prequel pentru jocul RDR din 2010 şi povestea se petrece în 1899. Jucaţi ca banditul Arthur Morgan şi gaşca lui de nelegiuiţi, care se confruntă cu şerifi, alţi bandiţi şi forţele naturii.
Titlul a primit numai note de 9 şi 10, fiind unul dintre titlurile cu cele mai mari note din istoria consolei PS4. Este şi best seller pe ultimul an dintre toate jocurile, la bătaie cu FIFA şi Call of Duty în multe ţări.
Aşteptam acum specificaţii minime pentru PC…