Sunt sigur că aţi auzit la ştiri în ultimele 48 de ore de o nouă reglementare UE care ar putea îngreuna plăţile contactless. Regulamentul PSD2 îţi impune să introduci codul PIN după o serie de plăţi contactless. Care sunt condiţiile şi numărul de plăţi aflaţi mai jos.
De astăzi, sâmbătă, 14 septembrie 2019 intră în vigoare prevederile Regulamentului Delegat (UE) 2018/389 de completare a Directivei UE nr. 2366/2015 a Parlamentului European şi a Consiliului (PSD2). Ştiu că sună complicat, dar nu e chiar aşa. E vorba despre o mai bună reglementare a plăţilor cu cardul, pentru o autentificare mai strictă, mai sigură şi uniformizată.
Regulamentul se aplică şi la noi şi afectează atât plata la POS, cât şi cea online cu ajutorul cardului. Astfel, atunci când veţi plăti ceva online data viitoare, pe lângă parola 3D Secure care vă vine prin SMS, va trebui să introduceţi şi un cod static alcătuit din ultimele 4 cifre ale codului numeric personal sau ultimele 4 caractere ale codului de paşaport.
Cât despre problema mai spinoasă şi comună, plata cu cardul în magazine, iată noile reguli. Pentru unele plăti contactless va trebui să introduci codul PIN. Până acum asta se întâmpla când depăşeai suma de 100 de lei. Acum regulamentul UE afirmă că după fiecare 5 plăţi contactless consecutive de sub 100 de lei sau 30 de euro, să ai o plată autorizată cu cod PIN, indiferent de sumă.
Scapă de noile reglementări plăţile de valoare mică şi plăţile recurente. Aşteptaţi-vă să fiţi sunaţi de bănci pentru a fi de acord cu noile reguli şi reglementări şi eventual să fiţi chemaţi pentru „reîmprospătarea datelor personale”. Se vor actualiza cu noile condiţii şi aplicaţiile de Internet Banking.