Beko a fost multă vreme un brand extrem de popularizat de parteneriatul avut cu FC Barcelona, cu logo-ul lor fiind foarte vizibil pe tricoul lui Messi and co. Compania îşi reafirmă pofta de inovaţie în cadrul IFA 2018, iar la începutul acestei luni a prezentat la Berlin câteva noi tehnologii şi produse. Despre ce e vorba aflaţi în retrospectiva de mai jos.
E vorba despre tehnologii noi în zona aparatelor frigorifice, dar şi în a maşinilor de spălat, cuptoarelor şi plitelor. Tehnologia AquaTech spre exemplu, de pe maşinile de spălat Beko oferă cicluri de spălare cu până la 50% mai rapide, valorificând mai bine puterea naturală a apei. Procesul de spălare este şi mai blând cu ţesăturile şi sunt înlocuite mişcările de rotaţie cu unele de mişcare a apei în interiorul cuvei.
Apoi noul cuptor Combi Steam + asigură gătit în totalitate pe bază de abur, având un sistem de injecţie multipunct, ce asigură un proces de gătire uniform şi sănătos. Include un afişaj TFT interactiv, care face procesul de setup mai intuitiv şi rapid. Hota T-Shape a fost prezentată la rândul său, cu senzor de temperatură, care permite ajustarea ventilaţiei în mod adecvat.
Mai avem şi tehnologia FlameAdjust, care le permite plitelor Beko să opereze cu două niveluri de putere, pentru a găti corespunzător alimentele. Există şi tehnologia PractiClean, care face plitele din oţel inoxidabil să fie de 10 ori mai uşor de curăţat.
Nu sunt uitate nici maşinile de spălat vase Beko, care au parte de tehnologia AutoDosing, care în funcţie de programul de spălare ales eliberează o cantitate exactă de detergent, pentru cel mai bun rezultat posibil. Există şi posibilitate de a stoca o cantitate de detergent în compartimentul dedicat suficient pentru o lună. În cele din urmă blenderele Beko au parte de tehnologia Vacuum, care împiedică pierderea de nutrienţi din fructe şi legume.