Românii de la Nexus Gaming joacă finala de Counter Strike Global Offensive în acest weekend la Bucharest Gaming Week

0
1462

Nu ştiu dacă sunteţi la curent, dar ne aflăm în plină săptămână de Bucharest Gaming Week 2018. Este o serie de evenimente, prezentări, conferinţe şi expoziţii legate de gaming pe plan local. Culminează cu cele două zile de Bucharest Gaming Week de la Romexpo în acest weekend, unde vor avea loc concursuri cu jocuri populare, printre care şi CS: Go. Ei bine, o echipă de români, Nexus Gaming a ajuns în marea finală.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Electronic Sports League aduce în weekendul 8-9 decembrie la Romexpo, în Pavilionul B2 două turnee de anvergură: Bucharest Gaming Week CS: GO Invitational și ESL SEC (Southeast Europe Championship) de Counter Strike: Global Offensive. Acesta din urmă a ales deja cele mai bune 4 echipe din Europa de Sud Est care vor veni la finala de la Bucureşti, cu premii totale de 10.000 de euro.

E vorba despre Windigo Gaming, Bpro Gaming (Bulgaria), Locastic Esports (Croata) şi singura echipă românească rămasă în concurs, Nexus Gaming. Aceasta a fost de altfel şi câştigătoare sezonului VII de competiţie. La celălalt eveniment s-au calificat 3 echipe care vor sosi la Bucureşti pentru a îşi disputa titlul: AVANGAR GG.BET, Vega Squadron şi Sprout. Lor li se alătură câştigătoare turneului ESL SEC, iar echipele din faza finală se vor duela pentru o sumă totală de 50.000 de euro.

Programul pentru ESL SEC e următorul:

  • Sâmbătă, ora 11:00 – prima semifinală – Bpro vs Locastic Esports
  • Sâmbătă, ora 14:00 – a doua semifinală – Windigo Gaming vs Nexus Gaming
  • Sâmbătă, ora 17:00 – finala (câştigătoarele celor 2 semififinale între ele).

Duminică au loc semifinalele din cadrul Invitational by ESL, iar marea finală e la ora 17:00. Cei curioşi să afle ce se întâmplă la Bucharest Gaming Week, trebuie să ştie că e pe bază de jocuri ca FIFA 19, Hearthstone, PUBG, Fortnite, Call of Duty Black Ops 4, Battlefield V şi vor fi foarte multe concursuri, surprize şi un colţ al YouTuberilor şi vloggerilor.

Biletele costă 35 de lei pe o singură zi şi 55 de lei abonamentul pe 2 zile.