În ultima vreme analiştii şi experţii tot prevăd că Apple va face marea trecere la hardware AR în 2020. Am putea vedea în sfârşit acei ochelari sau cască, care să ne propună o paradigmă ce va înlocui telefonul mobil. Până atunci Samsung pregăteşte la rândul său un headset AR, pe care îl vedem mai jos, mulţumită unei scăpări de brevet.
Ca idee, cu câteva săptămâni în urmă Samsung a anunţat că renunţă la seria Gear VR, deci VR-ul e mort pentru Samsung. E foarte viu augmented reality totuşi, iar Galaxy Note 10 a venit cu funcţie AR Doodle, care implică şi stylusul. Ceea ce vedem aici este o pereche de ochelari cu design mult mai simplu şi minimalist faţă de o cască VR. Nu lasă loc pentru ataşarea unui smartphone, cel puţin la prima vedere.
Cumva mă duc cu gândul la nişte ochelari de schi ceva mai mari. Una dintre imagini prezintă şi un cablu care iese din dreapta headsetului. Nu ne aruncăm totuşi la prea multe speculaţii, pentru că am tot văzut brevete Samsung în ultima vreme şi tot nu s-au concretizat. Am văzut telefoane pliabile verticale, pliabile cu stylus şi multe altele.
Între timp iOS 13 include aluzii la AR şi un headset, deci 2020 se anunţă un an interesant. Diferenţa dintre AR şi VR este gradul de imersiune. AR lasă la vedere şi lumea din jurul tău, dar îi suprapune o interfaţă, ca un soi de HUD, sau elemente virtuale care ajută la jocuri şi aplicaţii. În VR eşti total în altă parte şi nu mai ai contact cu lumea din faţa ta. Apple a investit deja masiv în AR, cu funcţionalitate dedicată pe iPad şi iPhone, iar Samsung a cam pierdut trenul până acum.