Samsung anunță construirea primului studio virtual de producție cu ajutorul tehnologiei de afișare CJ ENM

0
1909

După ce mai devreme în cursul acestei zile Samsung lansa nou televizor lifestyle, acum avem detalii despre ceva nou. Firma sud-coreeană a anunțat un parteneriat cu CJ ENM pentru a construi un studio de producție virtual menit să servească în producerea conținutului video viitor.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

CJ ENM este principalul grup de divertisment și mass-media din Asia, care a stat în spatele filmului premiat cu Oscar „Parasite„. Aici Samsung va îmbina tehnologia sa de vârf Micro LED cu producția de conținut recunoscută la nivel global pentru seriale și filme. Prin intermediul parteneriatului, compania va furniza tehnologia de afișare de ultimă generație The Wall către studioul virtual al CJ ENM.

Samsung

Acestea vor face parte din complexul de studiouri de producție de televiziune și film al CJ ENM, programat să se deschidă în Paju, Coreea pe parcursul acestui an. Studioul personalizat de producție va fi primul din lume care va utiliza tehnologia LED fără margini a The Wall. Display-ul principal va fi instalat într-o formă ovală cu diametru de 20 metri și înălțime de 7 metri sau mai mult.

Samsung

Astfel se va crea un fundal aparent interminabil pentru proiectarea de conținut. Se vor utiliza display-uri LED și camere conectate pentru a crea setări virtuale în timp real. De asemenea, aflăm că această soluție va economisi timp. Va reduce costurile de compoziție a imaginii și de producție la fața locului. Producătorii de filme vor fi ajutați să vadă toate cadrele de cameră. Aceasta va fi setată pe modul de acțiune live, în orice direcție.

The Wall folosește tehnologie modulară, are o varietate de opțiuni de instalare și poate fi instalat chiar și pe tavan. Livrează nuanțe de negru ultra-profunde, unghiuri largi de vizualizare și are suport HDR10+. Avem diagonale de până la 1000 inch, rezoluție 16K și rată de refresh dedicată pentru producțai de studio.