Ecranele OLED cu refresh rate ridicat au intrat în mainstream pe smartphone-uri. Totuși, abia acum ar ajunge și pe laptopuri. Samsung Display a anunțat că va începe producția în masă de ecrane OLED cu refresh rate de 90Hz în acest an. Avem detalii mai jos.
Laptopurile cu ecrane OLED prezintă un avantaj față de LCD-urile tradiționale. Acestea aduc unghiuri de vizualizare bune, contrast ridicat, culori îmbunătățite și o performanță HDR mai bună. Totodată, timpul de răspuns ar fi îmbunătățit cu un astfel de panou. Până acum, notebook-urile au sosit cu ecrane OLED cu refresh rate de maxim 60Hz. Totuși, Samsung Display a anunțat astăzi că plănuiește să producă primele ecrane OLED cu refresh rate de 90Hz în acest an.
Primele ecrane ar avea dimensiunea de 14 inch și vor fi disponibile pentru notebook-uri, deși Samsung nu dezvăluie rezoluția, aspectul sau alte detalii despre acestea. Probabil rata de refresh de 90Hz va fi doar începutul. Pe smartphone-uri, ecranele OLED ajung până la 144Hz pe Asus Rog Phone 3, de exemplu. Samsung afirmă că ecranele noile ecrane vor oferi un timp de răspuns de 10 ori mai ridicat. Totodată, ar avea capacitatea de estompare a unui ecran de 120Hz LCD.
În cadrul CES 2021 s-au lansat multe laptopuri cu aspect 16:10. Probabil acest aspect îl vor avea și noile ecrane Samsung, întrucât oferă o productivitate sporită. Posibil ca la debut să aducă costuri destul de mari, însă ar fi doar începutul unui nou trend în materie de notebook-uri. Pe de altă parte, deși ecranele OLED aduc o mulțime de avantaje, prezintă și un dezavantaj destul de mare. Acesta ar fi efectul de burn, apărut în urma utilizării îndelungate. Majoritatea sistemelor de operare prezintă multe elemente statice și ar putea constitui o problemă la utilizarea pe termen îndelungat.