După multe scăpări şi speculaţii, Samsung Galaxy Note 8 a devenit oficial astăzi, prin intermediul unui anunţ al sud coreenilor la New York. Terminalul este cu adevărat un phablet de 6.3 inch şi pentru prima oară Samsung are un flagship cu o cameră duală în spate. Evident primim şi stylus şi designul este derivat din cel al lui Galaxy S8. Hai să vedem care sunt noutăţile şi mai ales ce bonus primesc cumpărătorii din România.
Un lucru interesant despre acest produs: numele său comercial este de fapt Samsung Galaxy Note8. Vine cu un ecran de tip Infinity Display cu diagonală de 6.3 inch şi panou Super AMOLED, dar şi cu suport HDR. Cei din România care fac precomandă pentru acest device vor primi cadou un Samsung DeX, care îi permite telefonului să devină înlocuitor de PC operând în tandem cu un monitor, tastatură şi mouse.
Folosind Samsung DeX veţi putea edita documente, juca jocuri, purta videoconvorbiri şi chiar mixa muzică. Revenind la telefon în sine, acesta are dotări familiare de la Galaxy S8, precum procesorul Snapdragon 835 sau Exynos 8895, dar de această dată însoţit de 6 GB RAM. Primim şi 64 GB stocare, slot microSD, dar şi o baterie de 3300 mAh, care a primit o sumedenie de teste şi precauţii pentru a nu se repeta problemele lui Note 7.
Tot la bord găsim un scanner de amprente plasat în spate, lângă camera duală, dar mai comod decât la Galaxy S8. E dublat de un scanner de iris, dacă vreţi extra securitate. Designul e similar cu al lui S8+, doar că parcă puţin mai îngust şi mai angular. Având în vedere diagonala uriaşă, pot spune că smartphone-ul stă chiar foarte bine în mână, iar îngustimea sa e cheia.
Este rezistent la apă şi praf, iar principala inovaţie este camera duală, cu doi senzori de 12 MP. Unul are lentilă cu deschidere F/1.7 şi unul o lentilă telephoto cu zoom optic 2X şi deschidere F/2.4. O premieră e faptul că ambii senzori au parte de stabilizare optică, plus multiple opţiuni de deschidere pentru captura Bokeh. Pentru selfie avem o cameră de 8 MP, cu deschidere F/1.7.
Nu am uitat nici de stylus, un S Pen care e rezistent la apă şi praf, are capăt clickabil şi deschide o nouă paletă Air Command. Stylusul are peste 4000 de nivele de presiune, iar Air Command vine cu traducere în peste 30 de limbi, Live Message (text scris cu efecte fistichii şi trimis spre aplicaţii de mesagerie), dar avem şi funcţii de desen, scris de mână, luat notiţe şi Bixby Vision.
https://www.youtube.com/watch?v=RKYjdTiMkXM
Apropo de Bixby, Galaxy Note 8 are un buton dedicat pentru el şi vine cu asistentul virtual activat. Pe partea de conectivitate suntem iar acoperiţi cu opţiuni moderne: jack audio, USB Type-C, Bluetooth 5.0, 4G LTE şi WiFi ac cu MIMO. Rulează Android 7.1 cu cel mai nou Samsung UI aplicat peste şi nu avem nici de această dată butoane fizice şi capacitive, ci doar virtuale, dublate în cazul celui Home de un soi de funcţie 3D Touch.
Precomenzile pentru smartphone încep de mâine, la preţul de 999 euro, iar livrările încep de pe 15 septembrie. Colegii de la Mobilissimo.ro au realizat deja un hands on aici şi vă invităm să îl vedeţi şi mai jos sub formă de video.