Samsung Galaxy Tab S4 primește prima randare cu iz oficial, arată neașteptat

0
1255

Samsung Galaxy Tab S4 a avut parte de multe scăpări în ultima vreme și includem aici și certificări de tot soiul, liste de specificații și apariții în diferite schițe. Acum vedem totuși și prima sa randare cu aer oficial, pe care o admirați în acest articol.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Am aflat recent că terminalul va servi ca monitor secundar de atașat la un Dex Pad, iar acum Android Headlines îi dezvăluie designul. Remarcăm aici ceea ce pare a fi un corp metalic și prezența unei camere cu bliț în spate, ceva ce nu prea vezi la tablete în ziua de azi.

Terminalul are colțuri rotunjite și ecranul are muchii mai înguste decât predecesorul, asta e sigur. Tuningul audio AKG este semnalat prin brandingul din spate, cu acel logo special. Butoanele Power și de volum au rămas în aceleași poziții față de predecesor, iar în față avem un panou de 10.5 inch.

Se schimbă și screen to body ratio-ul, iar aspectul ar fi de 16:10. Cel mai bizar aspect este lipsa de buton Home și automat lipsa de scanner de amprente integrat frontal. Rămâne doar alternativă unui scanner de iris mai performant sau a scannerului de amprente integrat în ecran.

Samsung Galaxy Tab S4 ar urmă să vina cu 4 GB RAM, 64 GB stocare, procesor Snapdragon 835 și o baterie de 7300 mah. Rulează Android 8.1 Oreo și are o cameră de 13 MP în spate, plus 8 MP în față. E așteptat să debuteze fie pe 9 august cu Samsung Galaxy Note 9, fie la IFA 2018.