Dacă nu v-aţi săturat de debuturi la showurile CES şi MWC 2011, iată că a venit CeBIT 2011, săptămâna trecută şi în curând revenim în SUA pentru CTIA Wireless 2011. Evenimentul va include câteva terminale noi foarte interesante, pentru care Sprint şi-a rezervat 2 ore şi jumătate de conferinţe de presă.
Noile gadgeturi includ atât tableta HTC EVO View, care ar putea fi de fapt tableta HTC Flyer rebranduita, cât şi terminalul misterios HTC EVO 3D, un posibil urmaş cu ecran/cameră 3D al lui HTC EVO 4G şi noul Samsung Nexus S 4G. Acesta din urmă ar putea fi un smartphone identic în specificaţii cu Nexus S, dar suportând conectivitate WiMAX.
Mai multe detalii vom afla către finalul acestei luni, când aceste gadgeturi vor deveni realitate, majoritatea fiind de fapt terminale pe care le-am văzut la CES sau MWC, dar rebranduite pentru piaţa americană.