Din partea companiei americane Sonos sosește astăzi lansarea unui nou soundbar compact, dispozitiv numit Sonos Beam ce aduce extra și suport pentru comenzi vocale. Avem parte de suport Amazon Alexa și Google Assistant, iar posesorii de terminale iOS vor fi încântați de compatibilitatea Apple AirPlay2.
Noul soundbar va fi disponibil pe alb și negru, iar ca structură hardware avem parte de un setup format din 5 microfoane pentru o înțelegere mai bună a comenzilor vocale rostite de către utilizatori.
În ciuda dimensiunilor compacte ni se promite o calitate audio deosebită grație noilor woofere îmbunătățite și a radiatoarelor pasive ce aduc un bass mai pronunțat. Există și un mod de noapte care va reduce nivelul de bass astfel încă sunetul să nu deranjeze vecinii.
Sonos Beam aduce un singur port la bord, acela fiind unul HDMI. Avem parte doar de acustică Dolby Digital aici, suportul DTS și chiar Dolby TrueHD lipsind din ecuație. Prețul acestui soundbar este de 439 euro pe plan european și lansarea sa comercială este programată pentru data de 17 iulie.