Sony a anunţat în această săptămână lansarea unui noi proiector mobil portabil, cunoscut drept MP-CD1. Acest model încape lejer în palmă, dar în ciuda acestui fapt poate realiza proiecţii de până la 120 de inci, de la o distanţă de doar 3.5 metri.
Cântăreşte doar 280 de grame şi se descurcă cu proiectarea pe orice suprafaţă. Rezultatul este o imagine wide, iar aparatul funcţionează aproape fără zgomot. Proiectorul este bazat pe tehnologie DLP IntelliBright şi foloseşte algoritmi de procesare avansată a imaginilor, pentru un plus de strălucire, fără a afecta autonomia bateriei. Designul acestui aparat este gândit în aşa fel încât device-ul să emane cât mai puţină căldură.
Produsul a primit deja o distincţie iF 2018 Design Award. La bord găsim o baterie de 5000 mAh şi un mecanism ANSI de 105 lumeni. Sony MP-CD1 oferă până la 2 ore de proiecţie continuă, iar timpul de utilizare creşte dacă vom conecta şi încărca proiectorul via port USB Type-C în vreme ce îl folosim. Se poate încărca şi de la o baterie externă atunci când îl folosim în aer liber.
Evident are şi port HDMI şi poate reda conţinuturi de pe PC, console PlayStation şi altele de gen. Vine cu un corector automat al unghiului imaginii şi un mod dedicat imaginilor dinamice. Acest proiector ajunge în magazinele din Europa luna viitoare, la un preţ de aproximativ 400 de euro.