Sony lansează aparatele foto Alpha 6600 şi Alpha 6100, ideale pentru bloggeri şi vloggeri

0
1532

Sony a prezentat două noi aparate foto din gama Alpha, modelele Sony Alpha 6600 şi Alpha 6100. Acestea sunt gândite pentru vloggeri, bloggeri, dar şi fotografii care vor să transforme pasiunea în carieră. Cele două modele au multe în comun, printre care şi senzorul de 24.2 megapixeli. Le detaliem mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acestea sunt aparate foto mirrorless APS-C cu preţ ridicat, deci pentru cei cu bugete mai generoase. Dintre cele două, Sony Alpha 6600 este clar flagshipul şi vine cu senzor Sony APS-C de 24.2 MP, cu Sony E Mount. Avem parte de stabilizare optică pe 5 axe in body, iar sistemul de autofocalizare permite utilizarea a 425 de puncte de focalizare.

Avem şi tracking în timp real şi tracking al ochilor, atât pentru oameni, cât şi pentru animale, chiar şi la captura video. Camera suporta captură în rafală la 11 FPS, cu blocare de AF şi AE, cu shutter mecanic şi 8 FPS cu cel electronic. Când vine vorba de video, noul model filmează în 4K la 30 FPS şi vine cu microfon şi jack audio. Scoate video 8 bit şi poate filma în Full HD până la 120 FPS.

Avem şi un ecran rabatabil de 3 inch, plus o cătare OLED de 2360k puncte, iar pe partea de conectivitate există WiFi, NFC, Bluetooth şi micro HDMI, dar şi un învechit port microUSB. Aparatul costă 1400 de dolari doar pentru body şi 1800 cu obiectivul/kitul Sony 18-135mm. Va ajunge în magazine în noiembrie.

Sony Alpha 6100 are multe în comun, de la captura în rafală, performanţă la nivel de ISO şi autofocalizare, dar e mai ieftin. Filmează tot 4K la 30 FPS şi Full HD la 120 FPS, dar nu are stabilizare optică in body. Cătarea electronică are rezoluţia mai scăzută, nu avem jack audio, tracking al ochilor la captura video (îl avem la foto) şi primim o baterie mai mică.

În rest toate dotările sunt la fel. Avem autofocalizare rapidă, de 0.02 secunde şi 425 de puncte AF, plus ecranul de 3 inch rămâne la posturi. procesorul de imagine este un BIONZ X aici. Aici preţul scade la 750 de dolari doar pentru body şi 850 pentru kitul cu obiectiv Sony 16-50mm.