Sony lansează boxa wireless SRS-NS7, un model cu Dolby Atmos și sunet spațial 360 grade care se poartă pe gât

0
1052

În ultimele luni am văzut destul de multe boxe wireless menite să fie purtate pe gât, inclusiv modelul SRS-NB10 prin vară. Acum cei de la Sony anunță și varianta SRS-NS7, o boxă cu sistem de fixare după gât care livrează o experiență audio personală și imersivă, ca la cinema.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Această boxă este prima din lume de acest tip compatibilă cu Dolby Atmos. Avem parte de experiența unică Sony 360 Spatial Sound pentru o audiție cinematografică perfect optimizată. Produsul de față funcționează cu transmițătorul wireless inclus și cu televizoarele BRAVIA XR pentru a crea o configurație ideală a boxelor Virtual Dolby Atmos.

Sony SRS-NS7

Cei care vor o experiență cu adevărat personalizată pot folosi aplicația 360 Spatial Sound Personalizare pentru a-și fotografia urechile. Astfel se analizează caracteristicile auditive unice iar experiențele audio Sony SRS-NS7 sunt modelate conform acestor criterii. Avem și sunet 360 Reality Audio via smartphone, disponiibl prin servicii muzicale precum Deezer, nugs.net sau TIDAL.

Sony SRS-NS7

Ca dotări această boxă are difuzor X-Balanced pentru muzică și dialoguri clare și cu distorsiune redusă. Apare și un radiator pasiv care crește răspunsul în frecvență joasă pentru bass clar. Autonomia este de până la 12 ore, sau 5 ore la volum maxim și avem și alimentare rapidă. Astfel, 10 minute de încărcare via USB-C livrează până la 60 minute de redare suplimentară.

Sony SRS-NS7

Mai avem și conexiune Multipoint pentru conectarea simultană la două dispozitive, de exemplu smartphone și laptop. Boxa dispune și de certificare IPX4 astfel că poți să o porți și când faci duș. Cât despre prețuri, Sony SRS-NS7 va costa 1.479 lei și sosește din noiembrie 2021. Transmițăroul se va vinde pentru 296 lei. Mai multe detalii despre boxă găsiți aici!