O lansare de anul trecut pe care cu toții am uitat-o a fost și cea a lui Sony Reon Pocket, un produs inedit care era menit să debuteze simultan cu startul Jocurilor Olimpice din Tokyo 2020. Competiția sportivă nu va mai avea loc, dar acest aparat de aer condiționat portabil ajunge iată la vânzare. Ce ne oferă și cât costă aflați din rândurile de mai jos.
În primul rând trebuie să știți că produsul funcționează în tandem cu un tricou special cu buzunar dedicat în spate, acolo unde va fi găzduit chiar sub gât. Sony Reon Pocket folosește efectul Peltier și promite o răcorire completă, temperaturile scăzând cu până la 13 grade.
Sony promite faptul că zona aparatului care se sprijină de spatele purtătorului va rămâne rece la atingere, căldura fiind eliminată printr-un ventilator mic. Există și o aplicație coompanion pentru Android și iOS pentru configurarea manuală, sau se poate alege modul automat prin care senzorii detectează temperatura și alege răcirea ideală.
Aparatul poate fi utilizat și iarna, având funcție de încălzire cu până la 8 grade peste temperatura corpului. Fiind compact asta înseamnă că autonomia nu este spectaculoasă, ajungând la doar 2-4 ore în funcție de modul de utilizare. O alimentare completă a bateriei durează aproximativ 2 ore.
Sony Reon Pocket costă 120 dolari în Japonia, iar tricoul special cu suport costă 20 de dolari. Șansele de a vedea acest produs lansat oficial la noi sunt foarte mici. Totuși, poate că unii comercianți îl vor aduce pe alte canale la vânzare.