Sony RX100 VI debutează oficial; Aparat foto compact cu senzor de 20.1 mpx și obiectiv integrat 24-200mm

0
1137
Sony RX100 VI

Deși pe piață și-au făcut apariția de câțiva ani buni aparatele foto mirrorless care sunt apreciate pentru dimensiunile reduse în raport cu cele DSLR, există în continuare public care apreciază aparatele și mai mici, acele compacte care încap și în buzunar. Sony RX100 VI este un nou compact de acest tip și aflați mai multe despre el în rândurile următoare.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

După cum probabil știți, dimensiunile compacte ale aparatelor de acest gen au și o limitare, astfel că la interiorul carcasei nu există suficient loc pentru componente deosebite, astfel că se mai fac și sacrificii. Cu RX100 se pare că situația nu stă astfel, Sony oferind performanțe chiar deosebite.

Aflăm că noul model vine echipat cu un senzor Exmor RS CMOS de 20.1 megapixeli și cu un obiectiv integrat ZEISS Vario-Sonnar T* 24-200mm f/2.8-4.5. Avem și un procesor de imagine BIONZ X actualizat, iar potrivit Sony viteza de autofocus este de doar 0.03 secunde.

De asemenea, un sistem de focalizare în 315 puncte este prezent aici, cât și un sistem de stabilizare optică a imaginii. Suntem informați că Sony RX100 VI este capabil de captură video 4K Ultra HD și că prețul său este de 1200 dolari. Vânzările încep din iulie!