Ştiam că SpaceX pregăteşte o misiune importantă pentru finalul acestui an şi acum aflăm că au găsit primul turist spaţial cu dare de mână si curaj suficient. Acesta va fi pasager al zborului inaugural în jurul Lunii plănuit de compania lui Elon Musk.
Cursa e deschisă de ceva vreme, cu Virgin Galactic, Blue Origin şi SpaceX întrecându-se care să trimită prima turişti în spaţiu. Cât despre acest temerar, numele său nu este cunoscut, dar avem un teaser din partea lui Elom Musk că pasagerul ar fi fost selectat deja. Posibil să fie un astronaut ce a primit toate certificările NASA, pentru că să fii celebritate nu e de ajuns.
Aş paria pe Tom Cruise sau Will Smith, pentru că ei sunt destul de nebuni pentru o asemenea aventură şi nu sunt nici străini de condiţie fizică şi teste dure. Pasagerul misterios se va afla la bordul navetei SpaceX BFR, adică Big Falcon Rocket. La final de 2018 aşteptăm primele zboruri cosmice de simulare cu manechini în loc de oameni. Se pregătesc zboruri spre Lună şi dacă totul merge bine spre Marte.
Numele pasagerului va fi anunţat luni şi nu m-ar mira să fie chiar Elon Musk cel care pleacă, deşi orice accident ar înseamnă pierderea creierului Tesla, SpaceX şi Boring Company şi nimeni nu vrea asta. SpaceX anunţa prima misiune de înconjurare a Lunii încă din februarie 2017, deci nu e chiar ceva nou. Traiectoria urmată este similară cu cea a misiunii Apollo 13 de la NASA.
Astronauţii vor zbura cu capsula de amartizare Crew Dragon de abia la anul. Cât despre turistul misterios, el ar zbura de abia peste câţiva ani, când va fi gata (şi aprobată) BFR. Zvonurile afirmă că este un miliardar japonez care se pregăteşte de zbor de ceva vreme.